Cutiuţa cu video-clipe
Filmare la nuntă. Videografie de nuntă. Servicii video profesionale pentru evenimente. Cameraman filmări nunţi în Suceava, Botoşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, Focşani, Bistriţa, Cluj, Bucureşti, Braşov, Buzău. Film de nuntă pentru spirite tinere. Imagini video.
Pentru fiecare dintre noi există un loc unde suntem întotdeauna bine primiţi, un loc unde prietenii rămân neschimbaţi, copiii sunt la fel cum eram şi noi iar bătrânii sunt parcă nemuritori. Eu un loc în care zâmbetele au rămas sincere, vorbele sunt dulci, aerul e parcă mai proaspăt şi liniştea sună bine.
E locul unde ne regăsim echilibrul şi ne aducem aminte cine suntem.
Acest loc se numeşte acasă...
Acasă se adună cei plecaţi departe şi îi găseşti pe cei care au rămas. Acasă sunt mama şi tata, fraţii şi surorile, toţi cei care îţi dau forţă. Acasă regăseşti gustul copilăriei plămădit din mâinile bunicii, e locul unde toţi te răsfaţă, locul unde până şi natura este parcă mai prietenoasă.
În acest loc perfect, pentru Irina şi Tănase timpul s-a oprit preţ de o clipă. Un moment. Cel mai frumos moment.
Am "furat" acest moment, inspirat de oameni, tradiţii şi loc. Am pus clipa într-un clip şi le-am ascuns într-o cutiuţă, la figurat şi la propriu, pentru Irina şi Tănase, cărora le mulţumesc pentru încredere, răbdare şi înţelegere...
Petrecerea a avut loc "La Puiu" şi au contribuit:
cu fotografii superbe - Cristi Sebastian,
cu un film care sper că a plăcut - Claudiu Petrescu, subsemnatul.
Am spus mai sus că am pus clipa într-o cutiuţă. Dacă te-ai uitat la videoclip ai văzut cutiuţa la figurat, dacă te uiţi mai jos, vezi cutiuţa la propriu...
Vezi şi alte videoclipuri aici! [click pe link]
Citeşte şi despre ...
<< Tequila Wedding Shots
Auzi melodia dragostei? Simţi ritmul? >>